Bolnavii de Covid-19, transportați cu elicopterul dintr-o țară în alta, în Europa: cum s-a ajuns aici
În timp ce o parte surprinzător de mare din populație este convinsă că vorbim de o conspirație mondială, cazurile de Covid-19 cresc într-un ritm alarmant, iar multe țări nu mai au paturi pentru bolnavi.
Al doilea val de coronavirus din Europa este unul cu consecințe devastatoare, atât din punct de vedere al numărului de cazuri, cât și al economiei îngenunchiate. La scurt timp după ce Raed Arafat a obligat spitalele din România să nu mai refuze bolnavii care vin cu salvarea, chiar dacă nu mai au locuri, în Belgia s-a petrecut alt fenomen extrem.
Ca referință, Belgia a avut și în primăvară o situația foarte dificilă cu pandemia, iar acum, situația s-a agravat mult. Pacienții grav bolnavi din Belgia, una dintre țările foarte dezvoltate din Europa, au început să fie transferați cu elicopterul în Germania la tratament. Procesul este unul incredibil de dificil, pentru că pacienții sunt conectați la aparate de ventilație în timpul transportului, iar elicopterele transformate în ambulanță nu sunt nici multe, nici ieftine.
Conform Reuters, citat de Agerpres, operatorul elicopterului îl transportă pe fiecare bolnav de COVID-19 într-un sac mare de plastic transparent, conectat la aparate medicale. Majoritatea pacienţilor transferaţi sunt intubaţi şi ventilaţi.
Din păcate pentru această belgieni, această țară a înregistrat printre cele mai mari rate de deces pe cap de locuitor în timpul primului val de COVID-19, în martie-aprilie, iar în prezent înregistrează cea mai mare rată de contaminări confirmate pe cap de locuitor, potrivit Centrului European Prevenirea şi Controlul Bolilor.
Pe hârtie, la o țară cu 11 milioane de locuitori, 7231 de bolnavi internați nu pare să fie teribil de mulți, din păcate, 1302 dintre ei sunt la terapie intensivă și, pur și simplu, nu mai există paturi. Nu mai au dotări pentru a face față cererii, mai ales în orașele mari, precum Liege. Până la ora actuală, au fost transportați 15 pacienți în doar câteva zile, dar se pare că nici în Germania situația nu este foarte relaxată. Din acest motiv, belgienii ajung să fie transportați pe distanțe din ce în ce mai mari.